Schimburile realizate pe piaţa de acţiuni a BVB s-au cifrat vineri la 30,2 milioane lei (7,04 milioane euro), în scădere cu 3% faţă de nivelul din ziua precedentă, de 31 milioane lei.
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scăzut cu 1,13%, până la 4.515,18 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, a coborât cu 1%, până la 2.771,11 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a pierdut 3,09%, până la 23.182,29 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a coborât cu 1,30%, ajungând la 9.545,45 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 1,70%, până la 449,25 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a coborât cu 1,17%, până la 605,42 puncte.
Bursele europene trecuseră pe roşu, la ora încheierii şedinţei BVB, în contextul în care rezultatele financiare sub aşteptări înregistrate de companiile americane General Electric şi Bank of America au umbrit optimismul adus la începutul zilei de rezultatele bune ale IBM şi Google.
Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de acţiuni listate la bursa londoneză, FTSE, scădea cu 0,31%, până la 5.206,99 puncte, iar indicele pieţei din Frankfurt, DAX, cobora cu 0,70%, până la 5.789,84 puncte. Indicele celor mai solide 40 de acţiuni de la Bursa din Paris, CAC40, scădea cu 0,84%, până la 3.851,05 puncte.
Acţiunile BRD SocGen (BRD) au fost cele mai lichide din piaţă, cu un rulaj de 8,52 milioane lei, şi s-au ieftinit cu 2,31%, la 12,70 lei, în vreme ce titlurile Băncii Transilvania (TLV) au avut un declin de 0,59%, la 1,69 lei, pe o lichiditate de 1,47 milioane lei.
Pe sectorul SIF, preţul acţiunilor SIF Oltenia (SIF5) a coborât cu 3,33%, la 1,16 lei, în urma unor tranzacţii de 3,93 milioane lei, fiind urmate de titlurile SIF Moldova (SIF2) cu un rulaj de 3,13 milioane lei şi o depreciere cu 3,64%, la 1,06 lei.
Schimburile cu acţiuni Petrom (SNP) au însumat 2,88 milioane lei, iar titlurile s-au ieftinit cu 1,44%, la 0,273 lei, în vreme ce acţiunile Dafora Mediaş (DAFR) s-au menţinut la 0,111 lei, pe fondul unei lichidităţi de 2,34 milioane lei. (NewsIn)
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.