Lichiditatea realizata in urma tranzactiilor cu actiunile celor cinci SIF-uri a fost de 4,44 milioane de euro, in timp ce piata principala a avut o lichiditate de 7,97 milioane de euro.
“Piata nu este puternica pe cumparatori, in acest moment. In schimb, exista multi vanzatori pe cele cinci societati de investitii financiare. De aici, si concluzia: cand se vinde mult, se pierde mult, incep scaderile pe bursa”, a declarat pentru Business Standard Alin Brendea, vicepresedintele Prime Transaction. “In general, referindu-ne la piata romaneasca de capital, practic, dupa o perioada cu volatilitate mare si lichiditate mica, ar fi probabil sa urmeze o consolidare a pietei, cel putin pe termen scurt. Insa, daca volatilitatea ridicata nu va parasi bursa, vom avea parte de noi scaderi. Privind piata in acest moment, observam semne care ne fac sa ne gandim ca ar putea exista o revenire pe termen scurt”, a mai spus Brendea.
Pe de alta parte, indicele celor mai importante zece companii listate, BET, a crescut cu 0,56%, iar indicele compozit al bursei, BET-C, a castigat 0,62%.
Cel mai tranzactionat emitent a fost SIF Oltenia, pe fondul unui rulaj de 1,3 milioane de euro. Actiunile societatii au inregistrat o scadere cu 1,2%, pana la 3,29 lei pe unitate. SIF Transilvania a avut cea mai mare pierdere, de 1,2%, pana la 1,64 lei pe unitate.





