La jumatatea sedintei de vineri, lichiditatea pietei reglementate a Bursei de Valori Bucuresti se cifra la 6,02 milioane lei (1,7 milioane euro), in coborare cu 35% fata de cea consemnata la mijlocul sedintei precedente, de 9,31 milioane lei (2,63 milioane euro).
Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, urca la mijlocul sedintei cu 0,37%, pana la 5.970,86 puncte, in timp ce indicele compozit BET-C crestea cu 0,45%, ajungand la 4.404,82 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), cobora cu 0,41% pana la 34.440,16 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, urca cu 0,34%, pana la 14.030,6 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, urca cu 0,17%, la 622,79 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a 10 titluri din sectorul energetic de la Bursa, castiga 0,29%, pana la 809,17 puncte.
NewsIn





