“Piata a scazut, pentru ca cei care faceau hedging sustineau piata, iar in ultima zi, cand se inchide hedgingul, piata scade. In Bucuresti se procedeaza invers decat pe piata din Sibiu: inchizi pozitiile, vanzand ce ai cumparat in spot. Este important sa se vanda la o medie buna, iar pretul din Sibiu ar trebui sa fie asemanator cu pretul din Bucuresti”, a declarat Mihai Chisu, broker la societatea de brokeraj IFB Finwest.
Cel mai lichid emitent a fost SIF Moldova, cu tranzactii in valoare de 1,02 milioane de euro, la pretul de 2,38 lei pe unitate, in scadere cu 2,5%. De asemenea, actiunile Erste Bank au pierdut 0,3%, la 153,6 lei/unitate, pe fondul unui rulaj de 0,7 milioane de euro, pozitionand compania pe locul trei in topul lichiditatii. Cotatia Bancii Transilvania a stagnat la 0,73 lei/unitate, iar titlurile BRD au scazut cu 1%, la 20,1 lei/unitate. Pe o piata in scadere, actiunile companiei Socep au crescut cu 13,2%, inregistrand schimburi in valoare de 0,37 mil. euro, la pretul de 0,317 lei/unitate. Pe de alta parte, societatea Broker Cluj a avut o evolutie negativa, iar actiunile companiei au inchis sedinta de ieri in scadere cu 4,3%. La nivelul indicilor, BET-C, indicele general al bursei, s-a depreciat cu 0,7%, iar actiunile celor mai lichide zece companii listate au scazut cu 0,6%.
Valoarea tranzactiilor cu actiunile companiei Transgaz a fost de 0,56 milioane de euro, pozitionand firma pe locul trei in topul lichiditatii, pe fondul unei scaderi cu 0,4% a cotatiei.
Lichiditatea BVB si RASDAQ a fost de 8,76 milioane de euro, din care tranzactiile realizate pe piata principala au avut o valoare de 6,15 milioane de euro.
Cel mai lichid emitent de pe piata RASDAQ a fost compania Prospectiuni Bucuresti, cu un rulaj de 0,18 milioane de euro, actiunile companiei inregistrand o crestere cu 1,1%, pana la 18 lei/unitate. Cel mai mare avans in topul lichiditatii de pe RASDAQ, a fost inregistrat de catre compania Braiconf Braila, cu 17,7%, in timp ce pierderea cea mai mare a fost a firmei Vulcan Bucuresti, de 7,1%.



