SIF3 încheie primul trimestru cu un profit de 2,7 ori mai mic faţă de aceeaşi perioadă din 2007
Publicat la 15.04.2008, 08:47:56
În luna martie a acestui an, societatea de investiţii a realizat achiziţii importante în valoare de de peste 25,3 milioane de lei. SIF Transilvania a participat la majorarea de capital de la societatea Băile Tuşnad şi COCM Constanţa şi a cumpărat acţiuni la Bucureşti Turism şi Romradiatoare Braşov.
În primele trei luni ale anului, SIF Transilvania a înregistrat o diminuare a activului net până la nivelul de 2,5 miliarde de lei, aceasta fiind cauzată de deprecierilor companiilor aflate în portofoliul SIF 3. În luna martie, activul net a coborât cu 2,3%, iar valoarea unitară era de 2 lei şi 28 de bani.
La sfârşitul primului trimestru, SIF Transilvania era acţionar la 21 de emitenţi de pe BVB şi 122 de pe piaţa Rasdaq. Societatea a început în acest an şi investiţiile pe pieţe internaţionale.
Potrivit raportărilor transmise Bursei, SIF Transilvania a cumpărat acţiuni la două companii tranzacţionate pe pieţele externe. Este vorba de titlurile Erste Bank achiziţionate atât pe piaţa din Viena, cât şi de pe Bursa de la Bucureşti, şi acţiuni Societe Generale cumpărate prin intermediul Euronext Paris. Valorile de piaţă ale acestor pachete de acţiuni achiziţionate de pe pieţele externe se ridicau, la sfârşitul lunii trecute, la 15,2 milioane de lei.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
