Germanii de la Signal Iduna vor sa lanseze trei linii de afaceri in Romania - asigurari private de sanatate (activitatea principala), asigurari de viata si asigurari de accidente.
“Avand in vedere potentialul pietei de asigurari din Romania, de peste doua miliarde euro, si cresterea anuala semnificativa a acesteia, Romania ofera oportunitati interesante de dezvoltare, in special in domeniul asigurarilor private de sanatate, care, in tara noastra, se afla inca in stadiu incipient de dezvoltare”, a declarat directorul de dezvoltare al companiei, Sinziana Maioreanu.
Pe segmentul pentru companii, Signal Iduna Asigurari de Viata SA ofera companiilor mijlocii sau mari, care au angajati cu nivel mai ridicat de studii si venituri, instrumente de fidelizare a acestora fata de firma la care lucreaza, se arata in comunicat. In privinta produselor pentru persoane fizice, Signal Iduna Romania are drept tinta persoanele si familiile cu nivel mediu si ridicat de educatie si venit.
In 2006, asiguratorul german infiintase in Romania compania Signal Iduna Services SRL, care s-a ocupat de intocmirea studiilor de piata si a planurilor de afaceri, precum si a documentelor necesare pentru a obtine autorizatia de functionare de la CSA.



