money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Silaghi: Privatizarea statiunilor de pe litoral trebuie facuta dupa modelul bulgar

Publicat la 04.06.2007, 14:20:34

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Silaghi: Privatizarea statiunilor de pe litoral trebuie facuta dupa modelul bulgar

Privatizarea staţiunilor din sudul litoralului ar trebui să se facă astfel încât să se evite situaţia din restul staţiunilor, în care spaţiile au proprietari diferiţi, a declarat, pentru agenţia NewsIn, ministrul pentru IMM-uri, Comerţ, Turism şi Profesii liberale, Ovidiu Silaghi.

În opinia lui Silaghi, privatizarea ar trebui să urmeze modelul bulgar, în care investitorul care a cumpărat hotelul ar trebui să deţină şi restaurantul şi celelalte facilităţi, pentru a putea oferi turiştilor servicii complete. "Dacă tot facem privatizarea, atunci trebuie să o facem cum trebuie, pentru a nu mai exista problemele care sunt acum, în urma privatizărilor din trecut", a spus Silaghi.

Reprezentanţii Ministerului Turismului, prezenţi week-end-ul trecut pe litoral, s-au declarat nemulţumiţi de starea staţiunii Olimp înainte de deschiderea sezonului estival şi au afirmat că vor avea discuţii cu conducerea AVAS pentru o privatizare cât mai rapidă a staţiunii.

"Dacă aş putea, aş închide staţiunea Olimp", a declarat, sâmbătă, Lucia Morariu, secretar de stat în Ministerul Turismului.

La rândul său, ministrul Turismului, Ovidiu Silaghi, a declarat, după vizitarea complexelor de pe litoral, că va discuta cu preşedintele AVAS pentru accelerarea privatizării staţiunii Olimp, după ce a constatat că implicarea capitalului privat pe litoral a dus la îmbunătăţirea condiţiilor oferite turiştilor.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite