Silvian Farmache: Fără intervenţia Băncii Centrale moneda locală se poate deprecia mai mult
Publicat la 29.02.2008, 09:53:25
În această dimineaţă, pe piaţa interbancară, euro a fost cotat la 3,72 lei, ceea ce reprezintă o depreciere a monedei locale de aproximativ 7 bani.
"Leul a mers în tandem până la un moment dat cu forintul ungar. Acesta s-a depreciat până la 1% iar leul nostru a înregistrat o scădere de aproximativ 2%. Economia noastră este mult mai slabă decât cea din Ungaria. Ceea ce se întâmplă în România, datele fundamentale ale economiei româneşti sunt foarte slabe în momentul de faţă ceea ce face ca speculatorii români să se repeadă în haină şi să deprecieze moneda locală. Volumele nu au foat aşa de mari dar acest 2% reflectă ceea ce se întâmplă în momentul de faţă în economia romanească" a explicat Silvian Farmache.
În ceea ce priveşte raportul euro / dolar, următorul punct de rezistenţă, în concepţia analistului de la Credit Europe este undeva la 1,53 dolari pentru un euro. Silvian Farmache nu a exclus nici posibilitatea de a ajunge până la 1,55 deoarece deprecierea monedei americane depinde de evoluţia preţului petrolului care a crescut ameţitor de la o zi al alta.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
