money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Silvian Ionescu a anuntat ca a vandut actiunile de la firma de consultanta KVB

Publicat la 20.03.2009, 10:44:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Silvian Ionescu a anuntat ca a vandut actiunile de la firma de consultanta KVB

"Va informez ca ieri (joi n.r.) am semnat contractul de vanzare a actiunilor de la KVB catre o persoana pe care am cunoscut-o ieri si care nu are legatura cu familia mea, cu prietenii sau alte relatii", a spus Ionescu.

El a adaugat ca, dupa ce vanzarea actiunilor va fi inregistrata la Registrul Comertului, va face modificari in declaratia de interese si de avere.
"Nu m-a obligat nimeni sa renunt la actiuni, insa am considerat ca e moral sa le vand", a mai spus Ionescu.

Silvian Ionescu a fost actionar al firmei KVB Economic, care a incheiat cu OMV-Petrom un contract de consultanta pe probleme de mediu, firma fiind abilitata sa consilieze conducerea Petrom in legatura cu ceea ce trebuie sa verifice Garda de Mediu. In 10 martie, ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, declara ca Silvian Ionescu va trebui sa decida "in 24 de ore" daca ramane seful Garzii de Mediu sau actionar in cadrul companiei care consiliaza Petrom, sugerand ca acesta s-ar afla in conflict de interese. (NewsIn)
 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite