money.ro
ActualitateMarian Manolache

Silviu Văduva a demisionat de la conducerea Vămii Bucureşti

Publicat la 01.03.2011, 11:49:32

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Silviu Văduva a demisionat de la conducerea Vămii Bucureşti

Văduva mai spune că "a solicitat trecerea pe o funcţie de execuţie în scopul punerii la dispoziţia ANV a cunoştinţelor sale".

 

"Având în vedere atacul mediatic fără precedent asupra instituţiilor statului cu atribuţii de control şi pentru că nu doresc, prin promovarea mea temporară să, ştirbesc imaginea unor instituţii publice, mi-am depus demisia din funcţia de conducere de director al Direcţiei Municipiului Bucureşti de Accize şi Operaţiuni Vamale, pe care o ocupam temporar. Prin cererea de demisie, am solicitat trecerea pe o funcţie de execuţie în scopul punerii la dispoziţia Autorităţii Naţionale a Vămilor a cunoştinţelor şi expertizei dobândite", a anunţat Silviu Văduva într-un comunicat de presă.

 

"Niciodată nu am fost implicat în scandaluri de corupţie şi nici nu am fost vreodată cercetat penal. Precizez că delegarea funcţiei de conducere mi-a fost făcută pe o perioadă determinată, până la organizarea unui concurs, nicidecum aşa cum s-a afirmat în emisiunea Bursa pariurilor – că ar fi vorba de o numire definitivă.

 

Citeste materialul integral pe Realitatea.net

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite