“Leul se va devaloriza, dar nu atât de dramatic. Cred că se poate duce la 4,5-4,6 lei/euro”, a declarat Sima pentru Money.ro.
Acesta spune că românii se vor duce să îşi schimbe economiile din lei în euro, şi că probabil vor pierde din bani atunci când vor trebui să îi schimbe la loc.
Sima spune că Ministerul de Finanţe va avea probleme în a se împrumuta în lei de la bănci, dobânzile urmând să crească. O variantă pentru minister ar fi o emisiune de obligaţiuni către companii şi populaţie.
“Ministerul de Finanţe se va împrumuta foarte greu în lei. Dobânzile vor creşte de la şase şi ceva la peste opt la sută pe an. Cel mai bine ar fi ca ministerul să iasă cu o emisiune de obligaţiuni către populaţie şi companii”, este de părere Sima.
Acesta nu crede că mărirea TVA o să se vadă în preţurile produselor, cel puţin nu până la toamnă.
“Nu o să crească preţurile. Momentan suntem într-o perioadă de deflaţie. Va fi inflaţie, dar mai spre sfârşitul anului, când va fi peste tot”, spune analistul.
Cel mai rău vor fi loviţi bugetarii, pentru că vor suporta şi tăierea salariilor cu 25% şi creşterea TVA la 24%. Sima crede că statul ar trebui să reducă impozitul pe salariu de la 16% cât e în prezent, la 2-3%, pentru a contrabalansa creşterea TVA.
“E drept că nu va mai fi o cotă unică de impozitare, dar asta va da un impuls economiei”, spune acesta, care nu se aşteaptă că guvernul să pună în aplicare aceste măsuri, pentru că îi este frică de urmări.
Cum văd alţi analişti evoluţia cursului
Ionuţ Dumitru, economist şef al Raiffeisen Bank, spune că există o presiune pe curs în acest moment, iar că refomele guvernului au eşuat.
"Cursul de schimb este sub presiune în acest moment. Cu toţii ştim că o majorare de taxe nu este binevenită într-o perioadă de recesiune. Măsurile corecte, în opinia mea, pentru reducerea deficitului bugetar şi anume reducerea cheltuielilor, au eşuat", a declarat Dumitru pentru The Money Channel.
Analistul financiar Aurelian Dochia este de părere că majorarea TVA se va vedea în inflaţie, care va fi până în 10% la sfârşitul anului.
“Este evident că majorarea TVA va duce la o reducere a consumului şi o mărire a inflaţiei. Este greu de estimat la cât va ajunge inflaţia. Am auzit cifre care vorbeau de 10%, alţii spuneau ca va fi de 5%. Eu cred că va fi undeva între 5 şi 10%, la sfârşitul anului. Când vorbim despre perioade scurte, putem asista şi la salturi mai importante”, spune Dochia.
Bogdan Baltazar spune că ipoteza că euro va fi 6 lei nu face decât să răspândească panică, iar că BNR ştie să gestioneze această situaţie.
"Nu cred într-un euro la 6 lei. Să poţi avansa astfel de ipoteze înseamnă să fii lipsit de bună-credinţă. BNR are o rezervă importantă. Nu o foloseşte aiurea, ci o foloseşte în consens cu piaţa", spune Baltazar.
Sima: Cursul va ajunge până la 4,5-4,6 lei/euro, impozitul pe salarii trebuie să scadă
Publicat la 28.06.2010, 12:07:58
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





