Simona Halep, răspuns TRANȘANT pentru premierul Mihai Tudose
Publicat la 02.12.2017, 06:14:47
Acum câteva luni, acesta afirmase mai în gluma, mai în serios, într-o discuţie alături de câţiva colegi: "Domn'e, hai să schimbam legea până când nu se apucă sau nu încolţeşte foarte serios ideea cuiva să rămană gravidă, să faca un copil şi mă refer la Simona Halep, fiindca veniturile pe ultimul an au fost destul de mari. Câteva milioane de euro şi va trebui să-i dam 85% din venituri". Discuţia era legată de limitarea indemnizaţiei post natale.
"Să stea liniştit, nu am nevoie de banii statului"
Vorbele acestuia au apărut în presă, iar Simona Halep a vorbit acum despre acest subiect. "Sincer, pe moment nu mi-a plăcut că am fost inclusă în acest discurs. Nu cred că aş avea nevoie de banii statului ca să-mi cresc copilul. Nici până acum nu am primit ceva pentru sport, ca să ajung aici unde am ajuns, iar eu am avut foarte multe greutăţi. Pot să-i spun să stea linistit, e ok, n-o să iau atâţia bani de la stat", a spus Simona Halep, la Digi Sport
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
