Aproximativ 40 de membri ai Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare-Proiectare din România (FSLCPR) protestează vineri, de la ora 8,00, în fața Bibliotecii Naționale, pentru a prezenta situația reală a salariaților din domeniu în fața oficialilor europeni și a comisarului european al cercetării, inovării și științei, Maire Gerghean Quinn, aflați în vizită în România.
'Până în acest moment, la protest participă aproximativ 40 de persoane, atât din București, cât și de la Ploiești. Oamenii de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare Utilaj Petrolier (IPCUP) Ploiești nu și-au primit salariile de mai bine de un an de zile și, din acest motiv, se descurcă foarte greu. În plus, suntem nemulțumiți că personalul din cercetare-proiectare este umilit, jignit și împiedicat să-și desfășoare activitatea, în timp ce actualii conducători continuă să dezinformeze structurile europene cu privire la situația cercetătorului științific din România', a declarat președintele FSLCPR, Radu Minea.
Potrivit acestuia, acțiunea de pichetare se va desfășura în continuare în liniște, fără scandarea de lozinci, urmând să se încheie la orele 12.00.


