Sindicaliştii de la Dacia se tem că vor urma disponibilizări
Publicat la 11.11.2008, 12:27:45
Liderii sindicali de la Uzina Dacia sunt de părere că sistarea producţiei îi va afecta grav pe angajaţi, mai ales pe aceia care au credite bancare, şi că speră ca măsurile ce vor fi luate de administraţie în viitor să nu includă şi disponibilizări, transmite corespondentul NewsIn.
Liderul Sindicatului Automobile Daca (SAD), Nicolae Pavelescu, a declarat, marţi dimineaţă, extrem de îngrijorat de ceea ce se petrece şi a apreciat că situaţia este dramatică.
"Sunt trei motive mari pentru care s-a ajuns în această situaţie. Maşinile second hand aduse în România ne-au băgat 17 zile în şomaj. Apoi, programul Renault ne-a adus în această situaţie şi, nu în ultimul rând, scăderea dramatică a vânzărilor în ţară a făcut ca uzina să se închidă pentru această perioadă. Situaţia este dramatică, pentru că angajaţii de la Dacia îşi socotiseră veniturile pentru perioada respectivă suplimentate prin lucru în două sâmbete. Acum, nu numai că nu vor mai lucra în acele zile, dar vor primi şi un salariu mai mic cu 15% pentru perioada când nu se va lucra deloc în uzină. În aceste condiţii le va fi foarte greu să plătească toate creditele şi datoriile pe care le au", a declarat Nicolae Pavelescu
Sursa:NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)
Actualitate
[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică

Actualitate
Același coș de la Lidl, în 6 țări. Un român cumpără 131 de coșuri dintr-un salariu, un neamț 323

Actualitate
Cât pierzi din puterea de cumpărare dacă ții banii cash?

Actualitate
Un anteprenor tech român vrea să ducă AI-ul în primării. Rămâne de văzut cine îi explică primarului cum se pornește calculatorul

Actualitate
