money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Sindicalistii de la metrou renunta la greva generala

Publicat la 26.02.2007, 17:55:21

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Sindicalistii de la metrou renunta la greva generala
Urmărește money.ro pe Google News

În urma negocierilor ce au avut loc luni seară, la sediul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, sindicaliştii Metrorex au hotărât să renunţe la greva generală programată pentru marţi, 27 februarie, informează un comunicat al MTCT.

Negocierile au avut loc între reprezentanţii ministerului, METROREX şi reprezentanţii Unitatea - Sindicatul Liber Metrou. S-a hotărât acordarea unei creşteri salariale în sumă fixă, pentru fiecare salariat. Acest lucru se va face cu încadrarea în fondul de salarii din Bugetul de Venituri şi Cheltuieli aprobat pentru anul 2007, fond de salarii care este cu 19,5 % mai mare decât în 2006, se arată în comunicatul ministerului.

Sindicaliştii de la Metrorex au avut, luni, o rundă de negocieri cu reprezentanţii Metrorex, însă au refuzat să continue discuţiile deoarece nu au obţinut creşteri salariale de 30%.

Muncitorii de la metrou au anunţat, săptămâna trecută, că declanşează greva generală începând cu 27 februarie, după ce marţi au organizat o grevă de avertisment de două ore.

În acelaşi timp, ministrul transporturilor, Radu Berceanu, a declarat că sindicaliştii nu au dreptul să decidă declanşarea unei greve generale, în condiţiile în care metroul este subvenţionat şi bucureştenii plătesc serviciile prestate.

Conducerea Metrorex a declarat şi ea că va apela la instanţă, pentru a declara ca nelegală greva generală de marţi.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite