Cadrele didactice din învăţământul preuniversitar bucureştean au intrat, joi, în grevă japoneză, pentru a protesta faţă de hotărârea guvernului de a nu acorda tichetele cadou, urmând ca, pe 16 aprilie, să participe la un miting şi un marş, a anunţat Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN).
Potrivit FEN, sindicaliştii din învăţămînt au trimis, miercuri, o scrisoare deschisă premierului Călin Popescu Tăriceanu, solicitând abrogarea ordonanţei de guvern prin care personalul din instituţiile publice nu mai beneficiază de tichete cadou.
Conducerea PNL i-a cerut, miercuri, ministrului finanţelor Varujan Vosganian să evalueze impactul tichetelor cadou asupra bugetului, fiind posibil ca Executivul să revină asupra deciziei de a nu mai acorda aceste facilităţi bugetarilor. După ce premierul Tăriceanu a susţinut că Executivul nu este dispus să facă pomeni electorale şi doreşte să reducă chelutielile publice, Biroul Politic Central al PNL a luat în discuţie această problemă în şedinţa de miercuri seara şi i-a cerut lui Vosganian să facă o analiză a impactului pe care acordarea tichetelor cadou îl are asupra economiei.
În 26 martie, Guvernul aprobase o ordonanţă de urgenţă privind reducerea cheltuielilor bugetare, care stipula că instituţiile publice nu vor mai acorda angajaţilor tichete cadou precum şi interzicerea achiziţionării în 2008, de către instituţiile publice, a imobilelor, autoturismelor sau a mobilierului. Actul normativ a fost publicat, marţi, 8 aprilie, în Monitorul Oficial.
Tichetele cadou, cu valoarea de 10, 20, 30, 40 sau 50 de lei, ar fi urmat să fie acordate de patru ori pe an, la sărbători şi evenimente aniversare.
Sursa: NewsIn
Sindicaliştii din administraţie protestează, alături de educaţie, pentru acordarea tichetelor cadou
Publicat la 10.04.2008, 15:43:12
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
