"Am protestat şi vineri în faţa sediului Ministerului Educaţiei, însă niciun reprezentat al instituţiei nu a stat de vorbă cu noi. Ministrul Daniel Funeriu, cu atât mai puţin. Am depus deja o solicitare la Primăria Capitalei, pentru aprobarea unor proteste ce ar urma să aibă loc săptămâna viitoare, tot la sediul ministerului. Ar urma să participe circa 1.000 de persoane", au precizat sindicaliştii.
Cadrelor didactice au mai spus că, în cazul în care nu se va aloca 6% din PIB, vor relua protestele în intervalul 5-23 decembrie.
"Legea Educaţiei Naţionale este o lege organică şi nu poate fi contrazisă de alte legi. Aceasta prevede, pentru 2012, 6% din PIB la Educaţie. În aceste condiţii, dacă bugetul aprobat va fi unul mai mic, îi vom cere şi preşedintelui Traian Băsescu să nu promulge legea. Ar fi imoral ca într-un an să promulge două legi care se contrazic", au conchis sindicaliştii din preuniversitar.
Alte nemulţumiri ale cadrelor didactice sunt îngheţarea salariilor în 2012 şi blocarea posturilor.
"Reamintim opiniei publice faptul că, în acest moment, salaria?ii din educa?ie au de recuperat de la Statul român 33,4%, potrivit deciziilor ob?inute în instan?ă. La acestea se mai adaugă alte 12 procente, bani nerecupera?i din tăierea salariilor cu 25%, aplicată în luna iunie 2010. Subliniem încă o dată că nerespectarea hotărârilor judecătore?ti irevocabile privind plata unor drepturi salariale reprezintă un abuz fără precedent ?i totodată asistăm la încălcarea drepturilor consfin?ite de Conven?ia Europeană a Drepturilor Omului", spun reprezentanţii FSLI.
Sindicaliştii mai solicită deblocarea posturilor din unită?ile de învă?ământ, în condiţiile "lipsei acute de personal", şi rezolvarea problemei supraaglomerării din grădiniţe şi şcoli, în condiţiile în care, spun ei, sunt numeroase situa?ii în care o educatoare, de pildă, este nevoită să se ocupe de 40 de copii, de?i legea prevede un număr maxim de 20 de pre?colari, la grupă.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.