Luni, între orele 11 şi 13 aproape 15.000 de profesori, funcţionari publici şi cadre medicale vor picheta sediile prefecturilor din ţară, pentru a protesta faţă de decizia guvernului de a reduce veniturile angajaţilor din sectorul bugetar. Preşedintele SNFP, Sebastian Oprescu a declarat pentru Newsin că la fiecare prefectură vor fi prezente cel puţin 400 de persoane.
La proteste vor participa atât angajaţi ai APIA, poliţişti, profesori, funcţionari publici, cât şi angajaţi din sănătate", a precizat preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici. În afară de pichetările prefecturilor din ţară, sindicatele vor organiza luni proteste şi la sediile centrale din Bucureşti ale PD-L şi PSD şi la cel al Ministerului Muncii între orele 12 şi 14 pentru a cere partidelor aflate la guvernare să-şi asume public decizia de reducere a veniturilor angajaţilor din sistemul bugetar.
Petru Dandea, vicepreşedintele Cartel Alfa a declarat că în cursul acestei săptămâni se vor deschide procedurile pentru declanşarea conflictelor de muncă, iar marţea viitoare sindicaliştii vor hotărî dacă va fi nevoie să declanşeze greva generală.
România este una dintre puţinele ţări din Uniunea Europeană care împovărează exportatorii prin TVA, susţine preşedintele Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor, Mihai Ionescu. În plus, termenul de restituire de 45 de zile este foarte mare, iar statul întârzie constant cu plăţile, fapt ce le crează probleme firmelor. Astfel, aproape fiecare firmă de export din România are de primit de la stat câteva sute de mii de euro până la câteva milioane, afirmă preşedintele ANEIR.


