"Protestele angajaţilor din învăţământ vor continua şi ne vom întâlni din nou marţi la ora 15:00 pentru a analiza ordonanţa propusă de guvern ce vizează acoperirea sumelor pierdute din salariile din învăţământ", a declarat preşedintele FSLI, Aurel Cornea, la finalul discuţiilor de sâmbătă de la Ministerul Muncii cu reprezentanţii Executivului.
Preşedintele executiv al Spiru Haret, Marius Nistor, a declarat, la rândul său, că primul ministru le-a propus în cadrul discuţiilor să nu se mai acorde majorări salariale în urma hotărârilor judecătoreşti, iar sumele economisite să fie distribuite angajaţilor din învăţământ care au pierdut la salarii.
"Marţi ne vom întâlni pentru a vedea cum se vor face corecţiile pe sectoare", a spus Nistor.
Vicepreşedintele BNS Mihaela Neacşu a explicat că actul normativ ar putea reglementa acordarea unei sume de 500 lei la salariu, sumă ce ar urma să reprezinte media dintre valorile de 600 lei şi 400 lei care au fost scăzute din salariile angajaţilor în primele două luni din 2010.
Reprezentanţii sindicatelor au mai spus că vor menţine programul de proteste pentru a demonstra că în toată ţara există nemulţumiri legate de salariul minim, de legea pensiilor şi salarizarea unitară, precum şi de problemele din învăţământ şi au precizat că vor protesta în faţa guvernului pe 25 martie.
Sindicaliştii menţin programul de proteste şi se întâlnesc din nou marţi cu reprezentanţii guvernului
Publicat la 20.03.2010, 15:45:21
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
