Liderul sindical al Romtelecom, Andrei Ioan, a declarat ca pierderile Romtelecom datorate politicii Autoritatii Nationale de Reglementare in Comunicatii si gestionarea slaba a departamentelor de marketing si comercial ale companiei ar putea duce la anularea unor drepturi salariale sau chiar concedieri.
Andrei Ioan a subliniat ca problema principală a Romtelecomului este managementul defectuos pe segmentul de marketing şi comercial. "ANRC-ul este fără îndoială o problemă dar nu este nici pe departe cea mai importantă", a precizat Andrei Ioan.
Federaţia Sindicatelor din Telecomunicaţii (F.S.Tc) a organizat o conferinţă de presă în care si-a exprimat protestul la adresa politicii de reglemantare discriminatorii a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii (ANRC).
Sindicaliştii s-au alaturat astfel conducerii Romtelecom, reclamând pierderi de şase milioane de euro pe an, pierderi pe care compania le va înregistra din cauza iniţiativei ANRC de a amâna cu un an a doua etapă de reducere a tarifelor de interconectare pentru Vodafone şi Orange.
"Romtelecom îşi reafirmă propria poziţie critică faţă de politica discriminatorie a ANRC care nu permite Romtelecom să concureze de la egal la egal cu marii săi concurenţi (cei doi operatori dominanţi de telefonie mobilă şi cei doi operatori dominanţi de cablu TV). Prin această politică, ANRC aduce prejudicii semnificative Romtelecom, clienţilor, salariaţilor, precum şi acţionarilor săi", se arata intr-un comunicat al companiei.



