money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Sindicatele cer ca salariul minim pe economie să crească la 800 de lei

Publicat la 19.05.2009, 04:18:19

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Sindicatele cer ca salariul minim pe economie să crească la 800 de lei
Urmărește money.ro pe Google News

Sindicaliştii cer ca salariul minim pe economie să crească în acest an de la 600 la 800 de lei. Numai în acest fel, spun liderii sindicali, va fi menţinută puterea de cumpărare în România, în condiţiile în care în acest an au crescut preţurile.

Crearea de noi locuri de muncă este o altă revendicare a marilor confederaţii sindicale. Numărul mare de concedieri şi îngheţarea salariilor i-au scos, de altfel, pe sindicalişti în stradă. Săptămâna trecută, Blocul Naţional Sindical a organizat un marş de protest, la care au participat 8 mii de angajaţi din mai multe judeţe. Confederaţia Cartel Alfa se pregăteşte, de asemenea de proteste.

Pe 5 iunie, înaintea alegerilor europarlamentare, confederaţia va organiza o grevă de solidaritate de 15 minute, iar la sfârşitul lunii viitoare va avea loc un miting în Capitală.
 


 

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite