Sindicatele comerciale din UE cer BCE sa nu mai urce dobanda cheie
Publicat la 07.06.2007, 09:30:52
Confederaţia Sindicatelor Comerciale din Uniunea Europeană a cerut miercuri Băncii Centrale Europene (BCE) să oprească majorarea dobânzii cheie în următoarele trimestre, deoarece majorările salariale nu sunt o ameninţare de accentuare a inflaţiei, relatează Reuters.
BCE a urcat miercuri costurile împrumuturilor cu 0,25%, până la 4%, în conformitate cu aşteptările analiştilor şi a semnalat că ar putea majora iar dobânda cheie, ca să combată presiunile inflaţioniste generate de o economie în creştere puternică.
Printre riscurile care pot accentua presiunile inflaţioniste, pe care BCE intenţionează să le menţină imediat sub 2%, BCE a menţionat că este posibil ca salariile să crească peste aşteptări, din cauza scăderii şomajului.
"Sindicatele comerciale din zona euro transmit Băncii Centrale Europene un semnal care spune că strategiile pentru negocierile salariale sunt orientate spre stabilitate. BCE ar trebui să respecte acest lucru printr-o decizie asupra evoluţiei dobânzii de politică monetară", a spus secretarul general adjunct al Confederaţiei Sindicatelor Comerciale din UE, Reiner Hoffman, citat de Reuters.
"Pericolul real nu este reprezentat de veniturile salariale prea mari, ci de dobânzile prea mari corelate cu o întărire prea accentuată a euro. Confederaţia Sindicatelor Comerciale din UE cere BCE să implementeze un moratoriu şi să oprească înăsprirea politicii monetare în următoarele trimestre", se spune în declaraţia sindicatului.
Sursa: Reuters
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
