money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Sindicatele din educaţie renunţă la grevă numai dacă se creează premisele respectării legilor

Publicat la 03.05.2009, 17:37:13

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Sindicatele din educaţie renunţă la grevă numai dacă se creează premisele respectării legilor

Potrivit sindicaliştilor, întâlnirea anunţată pentru ora 12.00, la Ministerul Educaţiei, vine mult prea târziu şi nu se aşteaptă, din partea guvernanţilor, la alte răspunsuri decât cele de până acum. "Nu renunţăm la grevă decât dacă suntem asiguraţi că se respectă legile în ţara asta, pentru că, pe lângă anularea în mod nencostituţional a legii majorării salariilor cadrelor didactice, guvernul a dat o serie de ordonanţe nejustificate şi abuzive. Ne referim la ordonanţa prin care sunt demişi inspectorii generali şcolari, prin care se legiferează politizarea învăţământului, la ordonanţa rectificării bugetare. Să ne explice şi nouă miniştrii cum se pot încadra într-un buget de salarii mai mic decât este necesar fără să scadă lefurile şi fără să reducă din personal", a precizat, pentru NewsIn, secretarul general FEN, Constantin Ciosu.

Acelaşi punct de vedere îl are vicepreşedintele FLSI, Simion Hâncescu. "Mâine (luni - n.r.) vom discuta, probabil, despre rectificarea bugetară. Degeaba spune ministrul Andronescu că nu se fac disponibilizări şi nu scad salariile. Noi avem dovezi de la direcţiile contabile din teritoriu că nu sunt bani pentru salarii şi se vor lua măsuri care contestă declaraţiile ministrului. Vrem să ni se arate cum se va împărţi bugetul redus astfel încât să rămână toţi angajaţii în sistem şi să ia aceiaşi bani", a explicat spune Hâncescu.

Vicepreşedintele FSLI spune că şansele de se renunţa la grevă sunt minine, pentru că sunt foarte multe probleme în sistem care îi nemulţumesc pe dascăli. "Vrem să avem asigurări constituţionale că se va aplica Legea 221/2008, măcar din ianuarie 2010. Este o lege dată de parlament şi trebuie respectată. Dar asta nu este singura problemă, mai sunt multe alte decizii pe care guvernul le-a luat în mod necorespunzător, de exemplu ordonanţa deconcentratelor, prin care sunt demişi şefii inspectoratelor. Mai este legea salarizării unice, la care Justiţia nu vrea să participe, nu cred că vom renunţa prea curând la grevă", a mai spus Hâncescu.

La întâlnirea motivată de recent anunţata grevă a cadrelor didactice vor participa reprezentanţii tuturor celor patru federaţii sindicale din învăţământ - Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN), Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Spiru Haret şi Federaţia Alma Mater.

Protestul cadrelor didactice este programat să înceapă o zi mai târziu, marţi, când elevii claselor a VII-a şi a VIII-a ar urma să susţină teza cu subiect unic la limba şi litaratura română, aceasta fiind unul dintre examenele care contează atât pentru încheierea mediilor şi, implicit, a anului şcolar, cât şi pentru admiterea la liceu.

Sindicatele din educaţie au anunţat că vor face grevă şi în celelalte zile ale tezelor unice, respectiv 13 şi 21 mai, situaţie în care, potrivit Ministerului Educaţiei, examenul ar putea fi reprogramat în intervalul 28 mai - 4 iunie.

"Reprogramarea tezei nu este o soluţie, pentru că noi vom face grevă în zilele cu teze unice, indiferent că este vorba despre data de 5 mai sau 20 mai. Ideea este să boicotăm examenele naţionale, adică şi bacalaureatul şi titularizarea. Această aşa-zisă rezolvare pe care a găsit-o ministerul, respectiv reprogramarea examenelor, nu va face decât să încingă spiritele printre profesori", spune reprezentantul FEN.

Potrivit sindicaliştilor, marţi, în ziua grevei, cadrele didactice vor veni la şcoală, însă nu vor ţine ore, indiferent de disciplina pe care o predau. "Instituţiile de învăţământ au putut decide singure dacă să cheme sau nu elevii la şcoală, însă, chiar dacă vin, elevii nu vor face ore, ci doar vor fi supravegheaţi", precizează reprezentanţii sindicatelor.

Greva profesorilor vine pe fondul a numeroase nemulţumiri cauzate de salarii şi după numeroase ameninţări cu proteste pe care acesteastă categorie de bugetari le-au făcut încă din octombrie anul trecut. Motivele pentru care sindicaliştii au decis declanşarea grevei generale sunt reducerea bugetului educaţiei cu 811,9 milioane de lei din fondul de salarii şi alte 676 milioane lei din fondurile de investiţii, reducerea bugetului cercetării cu peste 70% faţă de 2008, elaborarea unei legi de salarizare unice care îi defavorizează pe bugetarii din învăţământ, politizarea funcţiilor de conducere prin ordonanţa deconcentratelor şi nerespectarea Legii 221/2008 privind majorarea cu 33% a salariilor cadrelor didactice.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite