In situatia in care partile nu vor ajunge la un acord, greva generala urmeaza sa fie demarata in luna ianuarie.
Reprezentantii Ministerului Muncii urmau sa prezinte, aseara, reprezentantilor sindicatelor, oferta de majorare a salariului minim pentru 2008, insa cele cinci confederatii sindicale au anuntat ca se va ajunge la greva generala daca patronatele nu stabilesc un salariu minim pe economie, pentru 2008, mai mare decat cel de 480 de lei oferit anterior.
Cele cinci confederatii sindicale au anuntat, in 7 decembrie, ca au declansat conflictul de munca. Totodata, sindicatele au trimis organizatiilor patronale o notificare, la care acestea sunt obligate sa raspunda in cel mult 48 de ore, termen dupa care confederatiile se pot adresa Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale, pentru a cere concilierea.
In cazul in care nici prin conciliere nu se ajunge la un rezultat, sindicatele vor declansa o greva de avertisment si apoi pe cea generala. Pentru maine, peste 500 de sindicalisti clujeni ameninta ca vor iesi in strada daca revendicarile reprezentantilor nationali privind cresterea salariului minim pe economie la 540 de lei nu vor fi acceptate de catre Guvern. Sindicalistii cer anularea ordonantei de urgenta, care interzice sindicatelor bugetarilor sa negocieze salariile si cresterea salariului minim. “In functie de ce se va stabili intre Guvern, sindicate si patronat, probabil ca maine nu va mai fi miting. Daca nu se va ajunge la un compromis, maine, de la 11.00 la 12.00, pichetam sediile prefecturilor din toata tara. Mitingul va fi continuat in 16 decembrie, si in ianuarie vom intra in greva generala”, a declarat liderul BNS Cluj, Andrei Rusu.


