“Daca pana pe 16 martie nu ne vor fi solutionate revendicarile, vom organiza actiuni comune de protest, alaturi de profesori, cadre medicale si politisti, si vom bloca activitatea in sistemul public. Momentan, suntem multumiti ca am reusit ca prin greva de avertisment de luni sa convingem Ministerul Muncii sa nu mai promoveze ordonanta de urgenta ce urmarea taierea unor sporuri si a platii orelor suplimentare”, a declarat pentru NewsIn presedintele Sindicatului National al Functionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu.
Aproape 25.000 de functionari publici afiliati s-au aflat luni in greva de avertisment, fiind nemultumiti de prevederile ordonantei de guvern ce vizeaza neplata orelor suplimentare, eliminarea unor sporuri salariale si anularea premiilor pentru toate categoriile de personal.
La finele saptamanii trecute, reprezentantii sindicatelor au purtat noi discutii cu oficiali din cadrul Ministerului Muncii, pe marginea proiectului de ordonanta de urgenta privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul cheltuielilor de personal din sectorul bugetar.
In noul proiect de ordonanta trimis sindicatelor (dupa greva de avertisment de la inceputul saptamanii trecute) de catre Ministerul Muncii nu mai este prevazuta eliminarea platii in numerar a orelor suplimentare, masura contestata vehement de sindicate, si mentine primele pentru angajatii ce lucreaza cu fonduri europene si stimulentele pentru unii functionari publici.


