Sindicatele vor să organizeze un mare miting de protest în Capitală
Publicat la 04.07.2008, 04:58:29
Liderii CNSLR Frăţia, BNS şi CNS "Cartel ALFA" se vor întâlni, luni, pentru a se pune de acord asupra datei la care vor organiza un miting de protest în Bucureşti, la care se estimează că vor participa cel puţin 15 mii de persoane, ca răspuns la refuzul premierului de a creşte salariul minim pe economie la 540 de lei.
Secretarul general al CNSLR Frăţia, Sorin Stan a declarat că sindicatele vor să îşi schimbe strategia, pentru că pichetările Ministerului Muncii şi ale Ministerului de Finanţe nu a avut efectul scontat.
Liderul sindical a adăugat că ultima zi în care vor avea loc pichetări în ţară va fi marţi, 8 iulie, urmând ca, după această dată, să se decidă asupra organizării unor mitinguri, la care să ia parte toate confederaţiile sindicale, sau a întreruperii totale a protestelor.
Guvernul a anunţat că va menţine salariul minim la 500 de lei pentru că există riscul de escaladare a inflaţiei, ca urmare a creşterii salariale nesusţinute de productivitatea muncii.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
