Sindicatul Ardaf, afiliat la Federaţia Sindicatelor din Asigurări şi Bănci, din cadrul Confederaţiei Sindicale "Cartel Alfa" precizează că la negociere au participat organizaţiile sindicale Sindicatul Ardaf şi Sindicatul Salariaţilor Ardaf.

"Contractul Colectiv de Muncă a fost semnat ilegal numai de reprezentantul Sindicatului Salariaţilor Ardaf în condiţiile în care Sindicatul Ardaf a participat la toate termenele de negociere, peste 80% din îmbunătăţirile aduse acestuia ne aparţin, în timp ce reprezentanţii Sindicatului Salariaţilor Ardaf s-au retras oficial de la negocieri", se arată într-un comunicat semnat de preşedintele Sindicatului Ardaf, Georgel Soare.

Sindicatul Ardaf a adăugat că îşi rezervă dreptul să sesizeze toate organele abilitate cu privire la abuzurile şi ilegalităţile făcute de actuala conducerere a Societăţii de Asigurare-Reasigurare Ardaf SA

În această dimineaţă, conducerea Ardaf a anunţat că sindicatul salariaţilor şi conducerea Ardaf au semnat contractul colectiv de muncă pentru 2009-2010.

Asigurătorul Ardaf a afişat o pierdere de aproape 36 milioane lei (8,38 milioane euro) în primul trimestru din acest an, comparativ cu un profit net de 434.380 lei în acelaşi interval din 2008, pe afaceri în scădere cu 39%.

Ardaf are un capital social de 109 milioane lei, divizat în 1,09 miliarde acţiuni cu o valoare nominală de 0,10 lei. Compania este controlată indirect de grupul Generali PPF Holding BV, prin Iberian Structured Investments IBV.

Valoarea de piaţă a companiei este de 117,7 milioane lei (28 milioane euro), conform ultimei cotaţii de 0,108 lei, stabilită în şedinţa de tranzacţionare de miercuri. Titlurile Ardaf se tranzacţionează la categoria de bază a pieţei Rasdaq, sub simbolul ARDF.