Sindicatul Solidaritatea de la ArcelorMittal cere Ministerului Muncii daune de 5 milioane de lei
Publicat la 16.04.2008, 16:55:41
În procesul deschis la Tribunalul Galaţi de compania siderurgică ArcelorMittal împotriva sindicatului Solidaritatea - proces în care societatea contesta legalitatea grevei declanşate luni de sindicat şi pe care l-a câştigat miercuri - reprezenanţii organizaţiei muncitoreşti au chemat în garanţie Ministerul Muncii, transmite corespondentul NewsIn.
Dosarul a fost disjuns şi are termen pe 15 mai. Pratic, Solidaritatea susţine că Ministerul Muncii nu a împiedicat sindicatul să declanşeze greva generală, declarată miercuri ilegală, şi să se expună astfel riscului de a plăti eventualele pagube pe care compania i le-ar putea imputa. "Ministerul Muncii a revocat, în martie, înregistrarea conflictului de muncă pe care l-am deschis în combinat în luna februarie. Atât şi nimic mai mult. Ne-a lăsat de începem greva. Protestul a fost apoi declarat ilegal de Tribunal, în principal din cauza acestui document de radiere a conflictului. Cu alte cuvinte, Ministerul Muncii ne-a adus prejudicii pentru că noi am putea fi obligaţi acum să îi plătim companiei ArcelorMital Galaţi pagubele sau pierderile pe care greva noastră le-ar fi produs unităţii", a declarat, miercuri, Gheorghe Tiber.
Liderul sindical a afirmat că organizaţia îi va cere Ministerului Muncii daune în valoare totală de cinci milioane de lei.
Tribunalul Galaţi a hotărât, miercuri, că greva generală declanşată luni de sindicatul Solidaritatea din combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi este ilegală. Completul de judecată a dispus, de asemenea, încetarea imediată a protestului. Hotărârea Tribunalului a fost luată în urma unei cereri depusă de companie, care a contestat legalitatea protestului. Liderii greviştilor au declarat că vor ataca hotărârea Tribunalului Galaţi.
Decizia Tribunalului a fost precedată de o hotărâre a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată marţi noaptea, la ora 23:00. Curtea a dispus suspendarea pentru 30 de zile a grevei generale la cererea administraţiei combinatului. Greviştii de la ArcelorMittal Galaţi au reluat lucrul imediat după momentul pronunţării hotărârii.
Sindicaliştii de la Solidaritatea au intrat luni în grevă generală, pe fondul neînţelegerilor cu administraţia combinatului asupra creşterilor salariale aplicabile în acest an. Prima zi de grevă a debutat cu incidente. Luni, în jurul orei 09.00, protestatarii au forţat poarta de acces în combinat. Enervaţi că sunt filmaţi de reprezentanţi ai administraţiei companiei, angajaţii au început să arunce cu pâini, conserve, sticle cu apă şi pietre peste gardul societăţii, spre agenţii de pază. Incidentul a fost aplanat de liderii Solidaritatea, care au reuşit să îi tempereze pe protestatari. Evenimentul a generat sporirea efectivelor de pază de la poarta principală a combinatului.
Sindicatul Solidaritatea are, potrivit administraţiei, în jur de 3.500 de membri, din cei aproximativ 13.700 de salariaţi ai combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi.
O altă organizaţie sindicală care nu a acceptat încă oferta administraţiei ArcelorMittal Galaţi este Uniunea Sindicatelor Independente Forum, care reprezintă personalul TESA din combinat. Înainte de a lua o decizie, Forum aşteaptă clarificări de la Ministerul Muncii referitoare la legalitatea conflictului de interese declanşat de sindicate încă din februarie. Luna trecută, secretarul de stat Denisa Pătraşcu a revocat înregistrarea acestui conflict, anulând practic starea conflictuală din unitatea gălăţeană. De altfel, legalitatea conflictului face obiectul unui proces în instanţă.
Celelalte două organizaţii sindicale negociatoare - Federaţia Sindicală a Siderurgiştilor-Metarom şi Uniunea Teritorială a Sindicatelor Libere (UTSL) de la Căi Ferate Uzinale - au acceptat deja oferta avansată de administraţia ArcelorMittal Galaţi. Reprezentanţii celor două organizaţii sindicale şi cei ai patronatului au semnat un acord miercuri, 9 aprilie. Actul adiţional încheiat prevede eliminarea grupelor 1 şi 2 de salarizare şi promovarea angajaţilor direct în grupa 3, precum şi acordarea unei creşteri salariale de 9,5% dar nu mai puţin de 100 de lei, a unui bonus anual de 2% din salariul încasat în ultimele 12 luni, ajutoare sociale majorate în caz de deces sau accident de muncă şi primă de Paşti de 200 de lei, cu 80 de lei mai mare decât până acum. Toate drepturile convenite se aplică retroactiv de la 1 ianuarie 2008 şi se acordă cumulativ până la Paşti. Documentul semnat expiră, însă, la 31 decembrie 2008, ceea ce elimină posibilitatea unei alte negocieri salariale în cursul acestui an.
Liderii Solidaritatea au declarat, miercuri, după încheierea protestelor, că vor continua negocierile cu patronatul, dar nu vor semna un acord salarial în forma acceptată deja de FSS-Metarom şi de UTSL. Solidaritatea cere creşterea salariului fiecărui angajat cu 275 de lei de la 1 ianuarie, dublarea sporului pentru week-endurile lucrate de la 25% la 50% şi majorarea cuantumului primelor de la 120 la 300 de lei.
Sindicatele şi administraţia ArcelorMittal Galaţi au demarat negocierile salariale pentru anul în curs în decembrie 2007. Anul trecut, administraţia şi sindicatele din combinatul ArcelorMittal Galaţi au convenit asupra contractului colectiv de muncă la patru luni şi jumătate de la startul tratativelor, după mai multe tentative eşuate de conciliere, proteste spontane ale muncitorilor şi o grevă generală care a durat trei zile. Documentul, semnat în vara lui 2007, este încă în vigoare şi va expira în luna iunie. În prezent, salariul minim în combinatul ArcelorMittal Galaţi este de 610 lei.
ArcelorMittal este cea mai mare companie de oţel din lume, având 330.000 de angajaţi în peste 60 de ţări. În România, compania deţine combinatele de la Hunedoara şi Galaţi, producătorii de ţevi din Roman şi Iaşi, precum şi operatorul portuar Romportmet Galaţi.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
