„L-am lăsat puţin acolo, în curte, şi m-am dus să mestec, că aveam mâncarea pe foc. Zic: mă duc să mestec în mâncare şi să beau un pahar de apă. Când m-am întors înapoi, ea ţipa lângă fântână. Dar n-am ştiut, n-am realizat atunci că el e în fântână”, povestește Ionela Pascu, mama lui Dănuț.
„A stat acolo şi a trăit şi n-a murit, l-a ajutat Dumnezeu. Dumnezeu a fost cu el şi l-a scos de-acolo”, adaugă Vasile Pascu, tatăl lui Dănuț. „O fracţiune de secundă, no. O fracţiune de secundă a fost”, spune Ioana Pătrășcanu, bunica lui Darius.FAPTE
25 aprilie 2017, Balta Sărată, Teleorman. Dănuţ Pascu, un copil de 1 an şi 8 luni, este scos cu viaţă din fântâna gospodăriei. Operaţiunea durează aproape 11 ore. Bebeluşul are nevoie de resuscitare în urma unui stop cardiac. Supravieţuieşte.
16 iunie 2016, Rodna, Bistriţa-Năsăud. 100 de oameni îl caută de Darius Bârnicu, un copil de un an şi jumătate dispărut din curtea casei. După aproape cinci ore, copilul este găsit, fără suflare, în fosa septică.
În ultimii doi ani, cel puţin opt copii au căzut în puţuri sau în fose septice. Aceste tragedii sunt aisbergul unui fenomen naţional: neglijarea copiilor în familie. Peste 14.000 de copiii se află, anual, în situaţii de abuz şi neglijare. Aceasta este însă cifra oficială. (Sursa: Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie).

