Siomonov a prezentat la lucrările Forumului Economic Europa-Rusia, în calitate de preşedinte al "Center for Current Politics", un raport intitulat “Russia 2008. Report on Transformation”, în care a afirmat că, dacă Rusia şi Europa nu găsesc căile de comunicare legate de problemele energiei, cu greu le vor găsi pentru problemele politice.
"În ceea ce priveşte relaţia cu Europa, aici totul pare dramatic, dar dacă renunţăm la o politizare excesivă, există premisele pentru cautarea unor compromisuri în sfera energeticii şi există asemenea resurse de negociere. Dacă vom găsi un compromis în sfera energetică, în toate celelalte sfere lucrurile vor fi mai simple", a susţinut el, în deschiderea lucrărilor Forumului, care are loc la Bucureşti, la Palatul Parlamentului.
Simonov a mai susţinut că în relaţia Europa-Rusia în 2008 au fost probleme importante din cauza crizei gazelor, a conflictului cu Georgia, dar şi din cauza formei pe care actualul premier, fost preşedinte, Vladimir Putin, o dă politicii externe. "Pe relaţia Rusia-Europa au fost probleme destul de serioase pentru că Putin a pornit spre schimbări mari, iar Europa îl priveşte ca pe un motor al schimbărilor radicale, atribuindu-i uneori şi o gândire imperialistă", a mai afirmat expertul.
Perspectivele parteneriatului UE-Rusia, provocările economice şi de securitate, dar şi Parteneriatul pentru Pace în Caucaz şi problemele regiunii Mării Negre vor fi alte subiecte de discuţie la Forumul Economic Europa-Rusia, desfăşurat în perioada 25-27 mai, sub patronajul lui Traian Băsescu.


