Profitul net a fost anul trecut de 77.005 lei (20.700 euro), faţă de 18.204 lei în 2006, iar acţionarii au decis să nu se acorde dividende. Astfel, o sumă de 8.700 lei va fi repartizată în rezerve legale, iar restul de 68.305 lei va fi alocat pentru surse proprii de finanţare, potrivit hotorârilor adunării generale din 29 martie.
Pentru anul în curs, compania îşi propune un profit net de 1,02 milioane lei, venituri totale de 20,96 milioane lei şi cheltuieli de 19,76 milione lei.
Afacerile producătorului din industria textilă s-au comprimat anul trecut cu 25%, la 15,98 milioane lei (4,78 milioane euro), după ce în 2006 cifra de afaceri s-a ridicat la 21,31 milioane lei.
Veniturile companiei s-au diminuat anul trecut cu circa 2,5%, la 21,93 milioane lei (6,57 milioane euro), de la 22,51 milioane lei în anul anterior.
În acelaşi timp, cheltuielile Siretul Paşcani s-au redus cu 3%, la 21,76 milioane lei (6,51 milioane euro), de la 22,48 milioane lei în 2006.
Compania are un capital social de 15,87 milioane lei, divizat în 158,76 milioane acţiuni, cu o valoare nominală de 10 bani. Principalii acţionari cunoscuţi ai companiei sunt Scala Real Estate Iaşi, care controlează 32,97% din acţiuni, Euro Continental Invest, cu o deţinere de 10,76% şi SIF Transilvania (SIF3), cu o participaţie de 7,56%.
Acţiunile Siretul Paşcani se tranzacţionează la a doua categorie a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), sub simbolul SRT. Capitalizarea companiei este de 8,87 milioane lei (2,39 milioane euro), conform cotaţiei de 0,0559 lei, stabilită în şedinţei de joi.
Sursa: NewsIn
Siretul Paşcani şi-a sporit anul trecut profitul de peste patru ori
Publicat la 03.04.2008, 11:44:32
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
