money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Sistemul de pensii private, un nucleu financiar care va ajuta economia

Publicat la 22.08.2007, 18:13:39

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Sistemul de pensii private, un nucleu financiar care va ajuta economia
"Suntem într-o fază avansată pentru a ieşi pe piaţă cu cei doi piloni care au o reprezentativitate foarte bună. Elementul pilon II este un sprijin pentru toate firmele. La 1 ianuarie vor putea intra pe această piaţă nişte fonduri. Este prima dată când apare pe piaţă un capital intern care poate ajuta economia. Noi vorbim de un nucleu financiar care se investeşte de anul viitor, o sumă care va fi investită în nişte instrumente anume şi aceste sume vor fi absorbite de stat”, a spus Şeitan.

În prezent, 17 firme s-au înregistrat pentru a administra fonduri de pensii private şi 12 au fost deja autorizate iar restul pot primi aprobarea de la CSSPP şi după 17 septembrie, data la care se va da startul înregistrării participanţilor, a spus Ioan Giurescu, vicepreşedinte al Consiliului de Supraveghere al Sistemului de Pensii Private (CSSPP). "În Ungaria sunt prezente pe piaţă 17 firme, una s-a autorizat acum câteva luni", a spus Giurescu.

El a adăugat că faptul că există multe firme interesate să administreze fonduri este binevenit, demonstrează că piaţa are credibilitate şi va determina concurenţă. "Piaţa noastră are credibilitate şi este foarte bine că aceste firme au venit, deci se crează concurenţă. Vor fi taxe mai mici, reduceri de comisioane, firmele se vor zbate să investească mai mult, pentru ca profitul să fie mai mare", a spus vicepreşedintele CSSPP.

De aceeaşi părere este şi fostul preşedinte al CNPAS, care şi-a afirmat convingerea că vor rezista pe piaţă doar firmele competitive, dând drept exemplu Polonia, unde au existat, la început, 28 de administratori de pensii, ramânand în prezent doar 14. "Pe o piaţă nu poţi să intervii să limitezi, poate să intre oricine. Aceste 17 firme intră cu un plan de afaceri, vor să se dezvolte, dar nu toţi vor rezista. În Polonia existau 28 de firme şi au ajuns la 14. Legea prevede, în detaliu, referiri la fuziuni şi achiziţii. Fiecare fond trebuie să aibă cel puţin 30.000 de contribuabili", a spus Şeitan.

El a mai spus că nivelul contribuţiei la pensiile private este de 2% în prezent, dar va putea ajunge la 7%. "Contribuţia este de 2% acum, dar va fi de 7% mai târziu. Bulgarii au plecat de la 2% şi au ajuns la concluzia că trebuie să mărească la 7%, pentru că sistemul merge foarte bine. Elementul bun este că aceste pensii cresc. Cresc salariile, deci vor creşte şi pensiile", a edăugat Şeitan

Colectarea fondurilor va începe în februarie 2008, pentru ianuarie, acesta reprezentând următorul pas care trebuie făcut, a afirmat Giurescu. "Colectarea este următoarea etapă care trebuie făcută. Datorită discuţiilor cu Ministerul Economiei şi Finanţelor şi cu Ministerul Muncii, probabil, colectare va începe în februarie, pentru ianuarie 2008", a adăugat Giurescu. Campania de informare a început deja cu un spot la postul public de radio şi va continua cu unul de televiziune. "Există un spot la Radio Bucureşti, va începe la sfârşitul lunii august un clip publicitar pe pilonul II şi pâna la 17 septembrie vrem să trimitem prin poştă pliante publicitare la toţi oamenii", a mai spus membrul CSSPP.

El a mai spus că deşi pilonul II este mai popular, business-ul care va aduce mai mulţi bani este pilonul III. "Business-ul este mult mai mare pe pilonul III. Nu s-a lansat foarte bine pilonul III, care a fost iniţiat la mijlocul lui mai, promovarea acestuia urmează să se facă la anul", a spus Giurăscu. Fostul preşedinte al CNPAS împărtăşeşte aceeaşi părere, considerând că pilonul III se va dezvolta mai târziu. "Pilonul III nu s-a dezvoltat foarte mult şi se va dezvolta mai târziu, deocamdată oamenii se concentrează pe pilonul II.

Cei doi specialişti în pensii sunt convinşi că sistemul se va stabiliza peste un timp şi că românii aveau nevoie de pensii private. "În România trebuia să se întâmple acest lucru, românii vor pensii private, populaţia ar trebui să înţeleagă că aceasta este singura soluţie valabilă şi viabilă, peste 10-15 ani", a concluzionat Giurăscu.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite