Compania de stat de transport gaze naturale Transgaz Medias a comunicat ieri ca nu exista motive de ingrijorare referitor la situatia aprovizionarii cu gaze dupa sistarea livrarilor de catre Rusia si a anuntat, totodata, ca nu a primit nicio informare de la Gazprom privind posibila revenire la normal. “Nu am primit nicio informare de la Gazprom privind reluarea livrarilor. Per ansamblu, consumul intern a mai scazut in ultimele 24 de ore. Maine (astazi, n.red.) este programata o noua sedinta pe tema crizei. In continuare, ne putem acoperi consumul intern din stocurile de gaze”, a declarat pentru Business Standard directorul general al Transgaz, Ioan Rusu. Rusia a intrerupt miercuri toate exporturile de gaze destinate Europei, inclusiv Romaniei, prin Ucraina, ca urmare a unor divergente pornite de la pretul gazelor intre autoritatile de la Moscova si cele de la Kiev. Lipsa celor peste 9,6 milioane de metri cubi care proveneau din import a trebuit sa fie suplinita de productia interna curenta si gazele extrase din depozitele subterane, concomitent cu reducerea consumului in special la CET-uri, care au trecut la utilizarea pacurii. Lucian Stancu, directorul general adjunct al Romgaz, principalul producator de gaze de pe piata interna controlat de stat, a declarat ca firma ar mai putea suplimenta productia de gaze cu cel mult 0,5-1 milioane de metri cubi pe zi. “Cresterea productiei este posibila. De la inceputul crizei, noi am suplimentat-o, oricum, cu 1-1,5 milioane de metri cubi pe zi, dar nu putem suplini total lipsa importurilor din Rusia”, a spus el, citat de Mediafax. Reprezentantii producatorului de petrol si gaze Petrom, aflat in portofoliul grupului austriac OMV, spun ca firma produce gaze la capacitate maxima. Pe de alta parte, Petrom poate livra catre CET-uri aproximativ 70.000-75.000 tone de pacura pana la sfarsitul lunii ianuarie si aceeasi cantitate in februarie, compania negociind, in prezent, cu sapte societati, printre care Electrocentrale Bucuresti, CET Galati, Termoelectrica si Termoficare Pitesti. (T.V., S.D.)



