Astfel, suma totală pusă la dispoziţia României până în prezent este de 3,1 miliarde euro. O misiune a FMI s-a aflat la Bucureşti în perioada 31 iulie - 14 august pentru cea de-a şasea evaluare a acordului preventiv cu România.
La încheierea negocierilor, şeful misiunii de evaluare, Erik de Vrijer, afirma că aprobarea celei de-a şasea evaluări a acordului preventiv este strict condiţionată de implementarea a patru măsuri, care cuprind majorarea preţului la gaze pentru populaţie şi companii de la mijlocul lui septembrie, plata arieratelor acumulate de autorităţile locale, începerea procesului de privatizare a Oltchim şi lansarea procedurilor pentru vânzarea a 15% din Transgaz.

