George Floyd, bărbatul de culoare ucis de poliţişti pe 25 mai în Minneapolis, a fost testat post-mortem pentru Covid-19 şi rezultatul este pozitiv, potrivit unui nou raport de autopsie al districtului Hennepin, informează CNN.
Raportul arată că probele prelevate post-mortem au rezultat „pozitive pentru ARN-ul 2019-nCoV”.
Medicul legist şef Andrew Baker a spus că acest tip de test făcut pentru autopsie, prin PCR, poate arăta un rezultat pozitiv „la săptămâni după instalarea şi trecerea bolii”.
Baker a mai spus că „rezultatul autopsiei cel mai probabil reflectă prezenţa asimptomatică dar persistentă a infecţiei”, astfel că nu a avut un rol în moartea lui Floyd şi este puţin probabil ca el să fi fost contagios.





