Surse din PNL au declarat pentru News.ro că, spre deosebire de ceilalţi secretari de stat, Marian Murguleţ a fost numit fără acordul BEx al PNL, în condiţiile în care toţi ceilalţi secretari de stat au avut un vot în BEx şi o verificare prealabilă.
PoliticMihai Voican
Situație UNICĂ în ultimii ani: Cîțu l-a demis la o zi după ce l-a pus în funcție
Publicat la 24.06.2021, 05:12:49

Marian Murguleţ a fost eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Cercetării la o zi de la numirea în funcţie, potrivit deciziei semnată de către Florin Cîțu. Surse din PNL afirmă că numirea sa nu a avut acordul BEx şi nici nu a fost supus unei verificări prealabile, transmite News.ro.
Decizia numirii lui Marian Murguleţ ca secretar de stat în Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, condus de Ciprian Teleman, a fost publicată marţi în Monitorul Oficial.
Miercuri, în Monitorul Oficial, a fost publicată decizia de eliberare a sa din funcţie.
Surse din PNL au declarat pentru News.ro că, spre deosebire de ceilalţi secretari de stat, Marian Murguleţ a fost numit fără acordul BEx al PNL, în condiţiile în care toţi ceilalţi secretari de stat au avut un vot în BEx şi o verificare prealabilă.
Surse din PNL au declarat pentru News.ro că, spre deosebire de ceilalţi secretari de stat, Marian Murguleţ a fost numit fără acordul BEx al PNL, în condiţiile în care toţi ceilalţi secretari de stat au avut un vot în BEx şi o verificare prealabilă.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



