Siveco este interesantă pentru investitorii străini
Publicat la 12.08.2008, 14:55:17
Asseco Polonia se pregăteşte de o investiţie costisitoare în românia, afirmă presa poloneză. Potrivit ziariştilor polonezi, ţinta ar fi compania Siveco, unul dintre cei mai importanţi producători autohtoni de software, care şi-a extins de curând activitatea şi în Bulgaria. Conducerea Asseco spune că discuţiile se apropie de un rezultat concret.
"Nu am semnat încă nici un document sau înţelegere deocamdată cu acţionarii Siveco, deci orice se poate întâmpla. nu este sigur în acest moment că Asseco va cumpăra Siveco. Personal, sper cî vom achiziţiona compania românească şi cred că vom finaliza negocierile într-o manieră pozitivă. Cred că nu mai există diferenţe importante între poziţiile noastre, cred că lucrurile asupra cărora trebuie să cădem de acord nu sunt de natură să facă imposibilă tranzacţia", a declarat Piotr Jeleński, reprezentant Asseco.
Potrivit reprezentantului Asseco, discuţiile nu mai privesc preţul tranzacţiei deoarece s-a căzut de acord asupra acestuia. Mai mult, Piotr Jeleński crede că discuţiile se pot încheia cel mai târziu la începutul lunii septembrie.
La solicitarea The Money Channel, reprezentanţii Siveco România au declarat că există numeroase propuneri de colaborare adresate acţionarilor dar că pentru moment nu există nicio discuţie avansată pentru concretizarea unor astfel de demersuri.
Asseco are circa 5 mii de angajaţi şi a înregistrat anul trecut vanzari de circa 400 de milioane de euro. Siveco Romania a incheiat anul 2007 cu afaceri de circa 50 milioane euro şi are circa 750 de angajaţi.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
