Slovacia lansează o cartă a preţurilor înainte de adoptarea euro
Publicat la 24.07.2008, 17:56:59
Slovacia a prezentat, joi, o cartă etică sub sloganul "schimbăm moneda, nu preţurile", ca să evite o scumpire a produselor de pe piaţă, după adoptarea monedei unice europene, la începutul lui 2009.
"Scopul este să protejăm consumatorul de creşterile de preţuri nejustificate şi neadecvate", a spus oficialul slovac responsabil cu adoptarea euro din ministerul finanţelor, Igor Barat, la o conferinţă de presă de la Bratislava. Barat a precizat că această campanie nu vizează "să blocheze preţurile".
Codul a fost ratificat de 300 de companii internaţionale şi locale care s-au angajat să coopereze în ceea ce priveşte controlul preţurilor, cum ar fi supermarketurile Tesco sau magazinele AB. Cei care semnează acordul pot să îşi pună în vitrină un afiş pe care să scrie "schimbăm moneda, nu preţurile".
Dacă un preţ este suspect, consumatorii pot trimite un mesaj pe internet sau prin SMS şi să ceară efectuarea unui control. Cei care menţin preţuri nejustificate vor fi trecuţi pe o listă neagră pe o pagină de internet specială, care va conţine numele firmei, adresa şi produsul despre care este vorba.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Românii au strâns cureaua: comerțul scade cu 5% în primele opt luni

Actualitate
Probleme mari la Dacia: producția se oprește patru zile, iar compania pregătește un nou val de plecări voluntare

Actualitate
Afacerea de 5,6 milioane de lei a socrului lui Călin Georgescu, audiat de DIICOT
Actualitate
Citatul zilei, 6 octombrie 2026: Nu durata contează, ci cât de real e procesul

Actualitate
