Titlurile Petrom coboara cu 2,46% la 59,5  bani pe actiune, dupa ce in prima parte a zilei aveau o corectie de 0,82%. Investitorii par sa fie dezamagiti de rezultatele publicate in aceasta dimineata de companie si domina vanzarile pe aceste titluri.

Schimburile cu actiuni Petrom totalizeaza 2,8 milioane de lei. Corectia suferita de Petrom se oglindeste in cei doi indici BET si BET C care au variatii negative de 0,06%.

BRD revine deocamdata la cotatia precedenta 19 lei si 10 bani, dupa ce in deschidere cotatia a coborat cu peste 1%. Desi banca a anuntat rezultate bune la 9 luni, sustinerea la cumparare este destul de redusa.  Volumele tranzactionate cu acest emitent sunt mai mici comparativ cu ziua precedenta.

Un trend descrescator au si actiunile Biofarm. Inca de la deschidere actiunile inregistreaza scaderi de pana la 2,5% dupa ce producatorul a afisat o scadere a profitul la 9 luni si pe trimestrul III comparativ cu aceleasi perioade ale anului trecut.

In rest piata inregistreaza cresteri in randul emitentilor lichizi. Sif-urile au avut un trend crescator in prima jumatate de ora, cad BET FI inregistra maximul sedintei pe o crestere de 2,2%. A urmat apoi o perioada de temperare, astfel ca la pranz indicele societatilor de investitii avea o urcare de 1,36%.

SIF 2 si SIF 5 sunt lidere la lichiditate cu valori apropiate de peste 5 milioane de lei. Cu exceptia SIF 1 care are o crestere de sub un procent, restul sif-urilor au un castig de un procent si jumatate fiecare.

Rompetrol are o volatilitate crescuta si se observa o crestere a volumelor. Lichiditatea a depasit un milion de lei la mijlocul zilei. La fel ca si ieri actiunile oscileaza intre un minim de 8,18 bani si 8,50 de bani.

Banca Transilvania, dupa corectia de ieri, azi castiga 0,93%, pe o valoare de tranzactionare modesta. Titlurile au oscilat intre 1,04 lei si 1,05 lei pe actiune iar Carpatica are un avans de 0,85%. Transelectrica a avut un start bun cu un maxim de 33,40 de lei. Cotatia pare sa se stabilizeze peste palierul de 33 de lei, iar in prima parte n-a coborat sub acest nivel.

Lidia Focsan, corespondent The Money Channel la BVB