ȘOC în USR! S-a găsit un colaborator al fostei Securități
Publicat la 10.10.2019, 05:31:49
Fostul preşedinte al USR Bucureşti, Roxana Wring, va demisiona din partid după ce a fost acuzată de CNSAS că ar fi colaborat cu Securitatea. Ea ar putea să-şi piardă şi mandatul de consilier în Consiliul General al Capitalei. Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, politicianul neagă aceste acuzaţii, spune că nu a fost chemată să dea vreo explicaţie sau vreo clarificare şi consideră că dosarul ei a fost scos premeditat în plină campanie electorală pentru a lovi în USR.
„CNSAS a cerut instanței să constate că aș fi colaborat cu Securitatea. Pentru mine este un șoc. Nu am fost informată despre acest lucru. Nu am fost invitată vreodată să dau vreo explicație sau vreo clarificare. Am aflat neoficial despre asta și pur și simplu nu îmi dau seama care este motivația acestei decizii.
Certitudinea că Securitatea era pe urmele mele am avut-o acum câteva luni când mi-am văzut dosarul de urmărire la CNSAS. Dosar serios, în două volume. Însă am fost surprinsă să văd că am și dosar de rețea. Tind să cred acum, după tot ce am trăit și am văzut, că era o practică a Securității de a-și da girul și de a-i ”încadra” birocratic pe toți cei care lucrau în ONT, probabil în special cei care lucrau cu turiști străini.
Dosarul l-am cerut în vara acestui an, tocmai pentru că apăruseră acuzații pe care le consideram aberante și pe care am vrut să le demontez. Nu am avut timp să consult dosarele în detaliu. Doar am văzut că am dosar de urmărire și dosar de rețea. Le-am cerut pe ambele în format electronic. Nu le-am primit nici până în ziua de astăzi. Am aflat că am șanse să le primesc spre finalul anului sau începutul celui viitor. Deci după ce începe procesul în instanță.
Articolul integral pe CAPITAL
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Politic
Luca Niculescu vrea OCDE în programul de guvernare: „Reformele bune se fac pe baza datelor și a realității din teren”

Politic
Luca Niculescu, povestea de familie a premierului desemnat- averea confiscată în comunism, legăturile cu Brătienii și cei opt ani de muncă forțată ai bunicului

Politic
Nicușor Dan îl desemnează pe Luca Niculescu premier. „Este momentul să construim”

Politic
Traian Băsescu propune ieșirea din criza politică: premier independent, miniștri susținuți de partide

Politic
