Societatea Feroviară de Turism, o companie care administrează sute de active, lăsată să moară
Publicat la 17.04.2018, 05:01:57
Societatea Feroviară de Turism a ajuns într-o situaţie dezastruoasă la cinci ani după procedura de insolvenţă. Compania are zilele numărate, fiind în procedură de insolvenţă de la începutul anului 2013, iar planul de reorganizare a expirat în toamna anului trecut.
Planul de reorganizare a fost depus la Tribunal în aprilie 2014 şi a fost aprobat de către judecătorul sindic în luna septembrie a aceluiaşi an. Actul prevedea un program de plată a creanţelor, valoarea totală a acestora fiind de aproape 12 milioane lei.
În perioada ianuarie 2013-ianuarie 2018, niciunul dintre cei şapte administratori judiciari nu au reuşit să ducă la bun sfârşit planul de reorganizare şi să salveze compania de la faliment. Mai mult, ultimii şase administratori nu au respectat planul de plată a creanţelor şi au acumulat alte pierderi în valoare de câteva milioane lei.
Acum, alte soluţii nu prea mai există, iar falimentul poate surveni în orice moment. Asta pentru că, în conformitatea cu Legea nr. 85/2006, dacă debitorul nu se conformează planului sau desfăşurarea activităţii aduce pierderi averii sale, comitetul creditorilor sau oricare dintre creditori, precum şi administratorul special pot solicita oricând judecătorului sindic să aprobe intrarea în faliment.
mai multe, pe capital.ro.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
