Rezultatul net negativ al Societe Generale, acţionar majoritar al BRD a fost influenţat de reducerea veniturilor bancare şi de dublarea provizioanelor.
Venitul net bancar al Societe Generale a scăzut, în primele trei luni, cu 13,5%, la 4,9 miliarde euro. Deşi pe profit operaţional, rezultatul final a fost negativ din cauza dublării provizioanelor la 1,3 miliarde de euro, faţă de cele aproape 600 de milioane de euro, în primul triemstru din 2008. Începutul anului a fost caracterizat de o încetinire acută a activităţii economice şi, în particular, de scăderea semnificativă a investiţiilor din sectorul corporate şi de creşterea şomajului, se arată în comunicatul Societe Generale.
Activităţile din afara Franţei au continuat să înregistreze rezultate bune, în ciuda contextului economic tot mai dificil. Din cauza incertitudinilor privind evoluţia viitoare a economiei şi pentru a continua activitatea de creditare a economiei franceze, Consiliul Director a decis participarea grupului la a doua tranşă a programului guvernamental de sprijin pentru sectorul bancar.
Decizia urmează să fie aprobată în cadrul adunării generale de pe 19 mai. În 2009, banca va continua să implementeze măsurile deja iniţiate anul trecut. Astfel, grupul se va concentra, pe reorganizare, reducerea riscurilor şi pe un control eficient al cheltuielilor.


