money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Societe Generale a raportat pierderi de 278 milioane euro în primul trimestru

Publicat la 07.05.2009, 06:12:41

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Societe Generale a raportat pierderi de 278 milioane euro în primul trimestru

În primul trimestru din 2008, banca înregistrase câştiguri de 1,1 miliarde euro. Analiştii chestionaţi de Bloomberg mizaseră pe un profit de 332 milioane euro.

Pierderile băncii vin în contextul în care BNP Paribas a raportat miercuri câştiguri peste estimările analiştilor, în contextul în care afacerile băncii de investiţii au compensat creşterea împrumuturilor neperformante.

Banca a arătat într-un comunicat că stimulentele financiare acordate de unele guverne ar trebui să tempereze efectele crizei în 2009 şi să ducă la o revenire a creşterii economice.

Titlurile băncii s-au apreciat cu 22% de la începutul anului, pe piaţa de la Paris, comparativ cu cele ale BNP Paribas, care s-au apreciat cu 50%.

De asemenea, Societe Generale a anunţat miercuri că actualul director executiv al grupului, Frederic Oudea, va ocupa şi funcţia de preşedinte, după ce Daniel Bouton a demisionat săptămâna trecută. Bouton, fostul preşedinte al celei de-a treia bănci franceze, SocGen, a anunţat în 29 aprilie că va demisiona, în contextul unor "atacuri personale repetate" împotriva sa, ce riscă să afecteze banca.

Societe Generale este prezentă în România prin BRD SocGen (BRD), care a obţinut în primul trimestru din 2009 un profit net de 210 milioane lei (49 milioane euro), în scădere cu 19% faţă de intervalul similar al anului trecut, în special pe fondul creşterii semnificative a costului riscului de credit.

BRD avea, la sfârşitul lunii martie 2009, 2,6 milioane de clienti. Banca a emis 2,3 milioane de carduri şi operează o reţea de 1.400 ATM-uri şi 20.000 de POS-uri. BRD are, în prezent, în reţeaua sa, 935 de unităţi.

Sursa:NewsIn

Citeşte mai mult despre criza financiară internaţională pe www.lumeaincriza.ro

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite