"Frauda a existat în sistemul bancar încă de la înfiinţarea acestuia. Au existat numeroase cazuri de fraudă şi vor mai exista şi de acum înainte", a declarat Daniel Bouton pentru comitetul parlamentar ce investighează criza financiară care a cuprins sectorul bancar la nivel mondial.
Bouton a mai spus că banca sa şi altele înăspresc sistemele de control pentru a avea o perspectivă de ansamblu în locul unui sistem de limitări la riscuri individuale sau la traderi.
Pe 24 ianuarie, SocGen a afişat mari pierderi din tranzacţionări neautorizate, încheiate de Jerome Kerviel, un trader din cadrul băncii.
Bouton, care deţine şi funcţia de preşedinte al Federaţiei Bancare Franceze, a mai spus că nu vede motivele unei tensionări a creditelor în Franţa şi a notat că, în general, situaţia băncilor se îmbunătăţeşte.
"Nu sunt printre optimişti în ceea ce priveşte lichiditatea şi situaţia din pieţele creditelor, însă mă număr printre persoanele care cred că situaţia începe să se amelioreze", a mai spus Bouton în faţa comisiei parlamentare franceze.
Acesta a mai spus că preluarea Bear Stearns de către JPMorgan Chase & Co şi majorarea de capital efectuată cu succes de UBS sunt paşi ce întăresc sectorul bancar.
Sursa: NewsIn
Societe Generale înăspreşte controalele după cazul fraudei provocate de un trader
Publicat la 09.04.2008, 10:53:02
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
