Un videoclip realizat dintr-un vehicul aflat în spatele autocarului plin cu cetăţeni greci care s-a lovit de grinda metalică de la Pasajul Unirii din Bucureşti vineri după-amiază, un pasager de 53 de ani pierzându-și viaţa, arată că vehiculul schimbă banda cu câteva secunde înainte de accident, intrând într-o porţiune de drum în care vehiculele peste o anumită înălţime erau interzise, relatează presa din Grecia, citată de News.ro.
Şoferul autobuzului ar fi spus autorităţilor române că urma instrucţiunile de traseu din aplicaţia Google Maps. El nu a explicat de ce nu a observat semnul rutier de avertizare, conform ekathimerini.com.
Pasagerii din autobuz au afirmat că şoferul era obosit după un drum lung de la Salonic, la aproximativ 680 de kilometri spre sud-vest.
Un alt şofer condusese autobuzul din oraşul Volos la Salonic, dar nu a rămas. El înlocuise un alt şofer care ar fi trebuit însoţească autobuzul până la Bucureşti, în conformitate cu reglementările care obligau să existe doi şoferi pe rute lungi.





