Adrian Marinescu susține că există o soluție simplă prin care, în două săptămâni, să avem o îmbunătățire a crizei sanitare.
Potrivit acestuia, masca de protecție este cea mai importantă pentru că „e un lucru practic”:
„Dacă ne gândim la celelalte măsuri, poate că distanțarea nu depinde doar de mine. Dacă sunt oameni mulți în jurul meu poate că la un moment dat, chiar dacă îmi doresc, nu voi avea această distanțare”, a spus medicul la Digi24.
Acesta mai precizat că regulile de igienă sunt importante, dar sunt situații în care oamenii nu au la îndemână săpun sau soluție dezinfectantă, însă au masca la îndemână. Dacă e folosită corect, reprezintă o barieră.





