money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Soluţii de investiţii în aur

Publicat la 04.02.2009, 19:56:13

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Soluţii de investiţii în aur


Pe 24 octombrie aurul se tranzacţiona în jurul valorii de 712 dolari pe uncie, ca să ajungă la începutul lunii februarie la 920 de dolari pe uncie, adică puţin peste 31 de grame de aur. O apreciere de 30% în doar trei luni. Creşterea interesului pentru aur este explicată de specialişti prin continuarea trendului descendent de pe pieţele de acţiuni, cât şi prin amplificarea incertitudinii pe pieţele internaţionale.

Aurul a fost privit dintotdeauna ca o alternativă sigură de investiţie, reuşind să-şi conserve valoarea în timp. Dacă privim evoluţia aurului pe termen lung, constatăm că de la sfârşitul lui 2001, preţul său a crescut constant. Dacă în 2001, o uncie costa 300 de dolari, un maxim de 1000 de dolari a fost atins în martie 2008. Preţul aurului s-a triplat în ultimii 8 ani.

Însă, cum pot românii să investească în aur? Cum pot beneficia investitorii locali de variaţiile de preţ ale aurului? Prima opţiune şi cea mai accesibilă este contractul futures la SIBEX. Contractul este un acord prin care se cumpără sau se vinde o cantitate standard dintr-un activ la o dată viitoare, la un preţ stabilit în acel moment. Pe bursa de la Sibiu sunt disponibile două scadenţe pentru contractele futures pe aur, de 3 şi 6 luni. Pentru a putea tranzacţiona un contract la SIBEX, un client trebuie să depună un depozit de 200 de lei. Lichiditatea este, însă, destul de redusă aici, iar ultima tranzacţie a fost realizată la 900,1 dolari.

O altă posibilitate este de a investi prin intermediul băncilor din România. Diviziile de private banking le oferă clienţilor posibilitatea de a investi în aur şi se pare că nici BNR-ul nu impune restricţii pentru acest tip de tranzacţii. Divizia de private banking a BCR a lansat, deja, la sfârşitul anului trecut un astfel de produs, legat de evoluţia aurului. Randamentul depozitului, care are o maturitate de şase luni, este stabilit în funcţie de evolutia aurului pe piaţa din Londra, fiind calculat ca 30% din eventuala creştere a cotaţiilor între data constituirii şi ziua anterioară scadenţei. În cazul în care preţul aurului scade pe durata existenţei depozitului, clientul nu primeşte dobândă.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite