Posesorii de laptop-uri Apple Macintosh vor putea utiliza, din data de 28 noiembrie, soluţiile de conectare mobilă la Internet, oferite de Vodafone România, a anunţat operatorul de telefonie mobilă, informeaza NewsIn.

Pentru a utiliza soluţiile de conectare Vodafone Mobile Connect Card 3G broadband şi Vodafone Smart Modem 3G broadband, utilizatorii de laptop Apple Macintosh trebuie să utilizeze un sistem de operare Mac OS X 10.4 sau versiuni mai noi, se arată în acelaşi comunicat.

Clienţii existenţi ai serviciilor 3G broadband pot utiliza dispozitivele deja achiziţionate (cardurile de date 3G broadband sau modemul 3G broadband) pe laptop-uri Apple Macintosh, prin descarcarea gratuită a software-ul special de conectare de pe site-ul Vodafone.

Vodafone Smart Modem 3G broadband, lansat în urmă cu o săptămână, furnizează acces la Internet pentru utilizatorii individuali de calculatoare tip desktop sau de laptop, la o viteză de până la 1.4 Mbps, de 4 ori mai mare decât cea oferită de soluţiile 3G clasice.

Vodafone oferă dispozitivul Vodafone Smart Modem 3G Broadband, la preţul de 45 de dolari, şi abonamentul Mobile Internet cu 1GB de trafic inclus, la tariful de 35 de dolari pe lună.

În prezent serviciile 3G broadband oferite de Vodafone sunt disponibile în Bucureşti şi în roaming, în 21 de ţări. Atunci când clientul nu se află în zona de acoperire 3G broadband, Vodafone Smart Modem  va funcţiona prin reteaua 3G a Vodafone, disponibilă în 23 de orase.