money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Soluţiile Guvernului Privat pe tema “Fiscalitate”, în dezbatere la The Money Channel

Publicat la 12.11.2008, 13:53:14

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Soluţiile Guvernului Privat pe tema “Fiscalitate”, în dezbatere la The Money Channel
Urmărește money.ro pe Google News

Invitaţii lui Dan Suciu, realizatorul emisiunii, vor fi Cristian Pârvan, Secretar General AOAR, Mihai Ionescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR), Ionut Simion, partener, Consultanţă fiscală şi juridică, PricewaterhouseCoopers România şi Razvan Ilie, jurnalist Business Standard.

Reuniţi într-o “şedinţă de guvern” în cadrul proiectului iniţiat de Business Standard “Guvernul Privat”, membrii comunităţii de business şi-au stabilit, marţi, 4 noiembrie o agendă de priorităţi pentru un sistem fiscal modern şi flexibil. Printre acestea, se numără menţinerea actualei cote unice de impozitare sau chiar diminuarea acesteia şi îmbunătăţirea sistemului de colectare a taxelor; reforma severă a politicii de cheltuieli bugetare şi profesionalizarea funcţionarilor din Ministerul Finantelor; reducerea nivelului de taxare a muncii şi legiferarea unei legi a holdingului.

"Guvernul Privat” este o iniţiativă prin care cotidianul de afaceri, Business Standard îşi propune să creeze un program de guvernare alternativ cu soluţii pragmatice pentru 10 probleme nevralgice ale economiei şi societăţii româneşti.

Proiectul este structurat pe următoarele teme de discuţie: infrastructura, educaţie-piaţa muncii, sănătate, turism, fiscalitate, administraţie publică, mediu-energie, agricultură, decalajul rural-urban şi cercetare-dezvoltare.

Pentru mai multe detalii despre proiect, calendarul dezbaterilor şi participanţii la discuţiile pe tema „Fiscalitate” intră pe www.guvernulprivat.ro. De asemenea, cei interesaţi pot participa la dezbaterile online. Cele mai bune soluţii vor fi publicate în cotidianul Business Standard.

Articole înrudite

Cele mai citite

  1. 1România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii
  2. 2Otopeniul, viitorul oraș al sportului. Arena lui Ion Țiriac, cu 5.000 de locuri, gata în 2027
  3. 3Vameșii români încurcă contrabanda China-Ucraina cu o captură „surpriză” de un milion de euro
  4. 4Nobelul pentru Literatură 2026. Cine sunt favoriții și ce șanse au cei doi români aflați pe liste să primească cec-ul de 1,1 milioane de euro
  5. 5Aproape 9.000 de români au încins hora în California. Mici, sarmale, must și costume populare, la doi pași de Silicon Valley

Newsletter zilnic money.ro

Știrile care contează și piețele, în fiecare dimineață, în 2 minute.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată