Rata somajului in Bucuresti, in luna iulie, a fost de 1,8%, mentinandu-se astfel la nivelul din primul semestru al anului. Potrivit Agentiei Municipale pentru Ocuparea Fortei de Munca (AMOFM), dintr-un numar de peste 18.000 de persoane aflate in somaj in Bucuresti, 57% erau femei. La sfarsitul lunii iulie, populatia activa a Capitalei era de 1,013 milioane de persoane. Din totalul somerilor inregistrati la AMOFM, sub o cincime (18%) beneficiau de indemnizatie pentru somaj, cei mai multi dintre acestia fiind femei. Potrivit AMOFM, 644 de someri au absolvit, luna trecuta, cursurile de recalificare organizate de agentie, iar 43 de persoane au urmat cursuri de calificare in detentie. Totodata, de la inceputul anului, au fost incadrati in munca 495 de absolventi, dintre care 417 prin subventia acordata de stat. Un numar de 44 de persoane au solicitat, luna trecuta, venitul minim garantat. (S.C.)
Somajul in Bucuresti, 1,8%
Publicat la 10.08.2008, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
